La interviu

Pe 06.Martie.2012 am fost la un interviu, la firma Luad Man SRL. Alta experienta interesanta pe piata muncii. Pana sa ajung la interviu, mi-a placut modul de abordare al doamnei de la HR, careia i se pare normal sa-mi trimita mesaje pe e-mail fara formule de politete (macar un "Buna ziua"). Ca sa ma simt bine, am raspuns si eu in acelasi mod, pe care l-as defini ca fiind genul "acru spre sictir". Am intrebat in mesaj daca firma este vizibila sau ar trebui sa mai stiu ceva, mi s-a spus ca am primit toate informatiile necesare (reper: statia de metrou... "Preciziei"), deci cu asta basta.

OK, ma duc la interviu, iau tramvaiul 25 catre statia de metrou "Preciziei". Nu este obligatoriu ca numele statiei de metrou sa coincida cu numele statiei RATB, asa ca, atunci cand simt ca sunt aproape de destinatie, ma uit in stanga si in dreapta dupa statia de metrou. O vad, cobor, sunt doua guri de metrou. Ma duc catre cea mai apropiata gura de metrou. Mai in spate vad o intrare de firma pe care scria "Preciziei 3G". Eu cautam "Preciziei 3D", deci sunt aproape. Intreb la poarta unde este 3D, doamna imi arata in fata ei, adica in spatele meu.

Merg in directia indicata prin jegul milenar, conform fotografiilor (capitala creste verde!). Dar ajung la alta firma, pe care scrie "Preciziei 5". Eu stiu la ce s-o fi gandit doamna de mai devreme? E clar ca trebuie sa merg invers.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intre timp, am descoperit ca sunt inconjurat de nelipsitii caini vagabonzi. Nu am fotografiat decat "varful aisbergului", pentru ca majoritatea erau dupa masini, sub masini sau mai stiu eu unde, doar nu era sa fac inventarul. Dar imi fac planuri de autoaparare dupa ce vad niste javre fugarind un biciclist, iar alte javre alergand agitate.

 

 

 

In fine, parcurg jegul in sens invers, ajung la poarta cu adresa indicata. Pe poarta metalica este un maner metalic inscriptionat mare cu "TRAGE". Cred ca daca as fi tras de ea cu tractorul as fi reusit sa o deschid, pentru ca trebuia impinsa, de fapt. Ei, merge si asa, sunt eu prea pricinos.

Portarul ma indruma: in capatul "aleii" si la stanga, urmatoarea cladire. Intreb daca sunt caini vagabonzi in interior, mi se spune ca nu. "Aleea" nu arata prea stralucit, ma intampina cu balti si noroaie. Le imortalizez, merg in capat, o iau la stanga.

Cladirea vizata e mai curatica, nu si masinile din parcare. Nu exista numele firmei pe cladire. Prima usa pe care incerc sa intru e blocata, bat, nu raspunde nimeni! Apare un nene in curte care ma indruma la alta usa, mult mai departe (ma rog, daca inconjuram cladirea nimeream si singur, pana la urma).

Intru in hala, dau "buna ziua", ma prezint, spun ce vreau, sunt indrumat catre birouri. Urc o scara si ajung la cam 5 metri inaltime, avand o vedere generala a halei. Intru intr-o sala mare de birouri. Iar dau "buna ziua". Pana sa termin salutul, privirile care m-au atintit o clipa au revenit la problemele de zi cu zi! Ha! Ha! Ha! Privind cam in neant, pentru ca nimeni nu parea dispus sa ma bage in seama, ma adresez global si cu voce bine auzibila, spunand din nou cine sunt si ce vreau. Pana la urma, o persoana, care s-a dovenit a fi cel cu care am sustinut interviul, isi face timp pentru mine si ma invita intr-o sala. Imi spune ca am venit mai devreme, ii spun ca e si 25 (interviul era la si 30). Se scuza si ma roaga sa mai astept 5 minute peste ora stabilita. Accept (ca si cand aveam de ales) si raman singur.

Din fericire in maxim cele 5 minute a inceput interviul. Ma rog, a inceput cam gresit pentru ca sunt intrebat daca am un CV la mine. Intotdeauna m-a socat intrebarea asta. Am fost la zeci (sa nu zic sute) de interviuri si la majoritatea am trait cu impresia ca in afara de nume nu se stie nimic despre mine. Mi se explica motivul: doamna de la HR i-a trimis altceva in locul CV-ului meu. Nu ma pot abtine sa nu ma intreb in sinea mea daca doamna de la HR e angajata pe pile sau prin concurs. Dar important e ca EU nu am serviciu.

Asa ca fac eterna compunere orala pe tema experientei mele profesionale. Ca de obicei, omul, la fel ca multi altii, este multumit de competenta mea. Imi pune intrebari de baraj. Vreau sa fac ore suplimentare? Raspund: contra cost. Programul e de la, pana la, imi convine? Raspund, da. Trebuie sa folosesc o anumita aplicatie de proiectare, sunt de acord? Daca ma formeaza profesional firma (pentru ca nu cunosc aplicatia respectiva) nu am nici o problema.

Mai spre final, intrebarea cheie: ce salariu doresc? O intrebare cam incuietoare pentru mine, pentru ca, de cele mai multe ori, cand spun ce salariu vreau discutia cu firmele se incheie aici. Se spune ca salariul se negociaza. Dar, in 99% din situatii, firmele intrerup orice legatura cu mine dupa ce spun ce salariu doresc. Adica nu exista o oferta din partea firmei. Asa ca nu stiu exact ce inseamna negocierea salariului in Romania. Probabil ca firma se asteapta sa cer exact salariul cu care viseaza ea sa ma plateasca (de preferinta, ceva situat undeva la limita sclaviei). Iar daca nu am ghicit, pa, pa!

De ce sa zic, la scoala nu ne-a invatat nimeni tehnica negocierii salariului, mai ales ca scolarizarea mea s-a petrecut pe vremea lui Ceasca. Asa ca se verifica din nou faptul ca "scoala produce numai tampiti". Asta e! Pacat de timpul pierdut in scoala! La scoala vietii totul era mult mai simplu: tabla impartirii, comisionul si spaga.

Oricum, inainte sa spun ce salariu vreau, intreb daca firma ofera al 13-lea salariu, prime si bonificatii. Aflu ca se dau prime de Paste si de Craciun si ca salariile sunt confidentiale. OK, cum inca nu am semnat nimic, pot sa scriu aici ca am cerut 1000 de euro net pe luna. Suma ceruta este preliminara, discutia finala o port cu patronul. Cine stie, poate ca patronul imi va oferi 1200 de euro lunar, eu voi negocia si voi spune... 1100 euro, dupa care vom bate palma :)

Posibilul viitor sef mi s-a parut rezonabil, ca impresie generala. Ne luam la revedere, mi se spune ca voi fi sunat daca patronul considera ca imi poate oferi salariul cerut.

Parcurg drumul catre iesire. Afara, dincolo de poarta, zacea un caine vagabond. Ma uit la el circumspect. Portarul imi vede ezitarea si ma incurajeaza: "nu, ca asta doar latra, nu va face nimic". Ce nu stie portarul: si eu pot face anumite nasoale. Ies pe poarta si pastrez distanta maxima fata de javra, ca sa pot reactiona. Javrei i se pare ca e stapana locului si se apuca sa latre cand credeam ca am scapat. Cam da sa se apropie de mine. Numai ca aici sunt atatea pietre, pietricele si bolovani ca nu am nici o problema. Aleg repede ceva convenabil, iar javra, precauta, a si luat-o la sanatoasa.