miercuri, 30 mai 2012

Trandafiri (12)

 




Inepuizabili si foarte expresivi.

Insecta



Nu stiu ce e, sa zicem ca ar fi un fel de viespe.

Kilometrul zero

Zona din jurul kilometrului zero se remarca si ea prin tot felul de traznai. Nu stiu daca edilii (i)responsabili de aceasta zona au un simt al umorului foarte dezvoltat sau un simt al... nesimtirii foarte dezvoltat.
Aspectul strazii mi se pare absolut impresionant, eu zic sa candideze la Oscar.
 Nu prea am rabdare sa fac o compunere pe tema pozei de mai jos. Prea multe de spus.
O intrare spectacol la Optica medicala. Trec multi pragul?
Paviment romanesc in secolul 21, stilul "criza morala", cum vor spune exegetii din secolul 31.
Acelasi paviment, aceleasi lipsuri. La inceputul anilor 2000 aici era un paviment din dale de beton de diferite culori, aruncate aiuristic. Nu am poze din acea perioada pentru ca primul aparat digital l-am achizitionat ulterior.
Statia de tramvai de la kilometrul zero!!! Superba sau ce? Raspuns corect: ce.

Candidati

Vorba "poetului": jumatate dintre ei nu sunt buni de nimic, jumatate dintre ei sunt in stare de orice :))
 





S-ar putea sa ma insel, dar imi place sa cred la ora asta ca "poetul" care a spus cele de mai sus se numeste Coluche.

marți, 29 mai 2012

Trandafiri (11)


 
 

Flori de camp





Banale, dar simpatice.

Piata Universitatii

Am ajuns la scopul vizitei mele prin centrul orasului, adica la Piata Universitatii. Statuile au fost reinstalate aici, transferate de la Casa Poporului. Fusesera mutate datorita lucrarilor la parcarea subterana, care inca nu s-au terminat. Pe fundal, sediul central al PSD, de un cenusiu sinistru in lipsa unor lucrari de refacere a fatadei. Ce mai conteaza, important ca "si-au tras" sediu ultracentral, banuiesc ca in mod gratuit. Nu pare sa fie prea multa activitate acolo. Nici nu este o imagine buna pentru un partid care vrea sa castige increderea alegatorilor.
In imaginea de mai jos, alta mostra de urbanism cenusiu si mizerabil.
Mihai Viteazu, "omagiat" cum se cuvine de cablurile tembele de la centrul de reincarcare carduri.

Teatrul National se afla si el la o noua reabilitare, pe bani publici, desigur. Intr-o societate corecta, pretul biletelor ar trebui sa contina si intretinerea si reparatiile cladirii. Ne miram ca in occident preturile la teatru sunt uriase in raport cu salariile din Romania, dar de fapt este vorba de rentabilitate si de acoperirea tuturor cheltuielilor. Cheltuielile unui teatru (ca sa ne referim punctual la acest exemplu concret, dar se poate extinde discutia la orice alta cladire sau structura cu destinatie publica) nu inseamna numai plata personalului si a utilitatilor. Intretinerea cladirii ar trebui inclusa in pretul biletelor. Dar e mai bine asa pentru statul mafiot, pentru ca reparatiile si modernizarile pe banii contribuabililor se fac fara nici un control din partea contribuabililor, adica inseamna un alt mod de a sifona banii publici.

Chiar si Ceasca descoperise si implementase mecanismele autogestiunii si autofinantarii, oferind autonomie in cadrul asa-zisului comunism centralizat. Unde este descentralizarea si autonomia in capitalism? Sa mai amintim cum se capitalizeaza bancile de la centru, de la UE? Pe ce criterii sunt salvate institutii care nu performeaza si au management falimentar? De ce nu sunt lasate sa crape? Nu au decat sa le cumpere altii mai buni la pret de nimic.

Teatrul National din Bucuresti este un alt exemplu de gras cocotat in spatele slabului. Probabil ca tot romanul nu putea sa doarma de grija Teatrului National. De ce sa se reduca taxele cand exista atatea "distractii", capitalist megalomane, pe bani publici. Este evident ca puterea prefera sa vada cetateanul de rand tarandu-si zilele de la o zi la alta si sa-l jecmaneasca de taxe. Doar n-o sa-l lase sa castige bani si sa-si schimbe parchetul in dormitor in fiecare luna. Singura ciudatenie este participarea ridicola a cetatenului de rand la un vot care nu ii va schimba deloc viata in bine.
Si, in final, alta potrivire "fericita" la Universitate: steaguri tricolore fluturand "mandre" deasupra unui manunchi de cabluri. Ce rost au si cat vor zace aceste cabluri asa, nu se stie.
  

Vesnica reabilitare. Bulevardul Regina Elisabeta

Am vazut ca au disparut statuile de la Casa Poporului. Am inteles deci ca au fost transferate la locul de origine, la Universitate. Am vrut sa vad cum arata zona Universitatii, iar in drum am parcurs si Bulevardul Regina Elisabeta.

Acum, ca am vazut, ma bucur ca daca tot sunt roman, macar sunt bucurestean. Nu pentru ca e o mare smecherie de orasul meu. Ma gandesc cum ar fi sa vin din provincie, atras de propaganda din televiziuni, si sa am revelatiile din fotografiile de mai jos. Principalul avantaj de a fi bucurestean este acela ca țepele (invitatiile la vizitat orasul, centrul vechi) nu costa bani. Cum ar fi sa vin de undeva din tara cu trenul sau cu masina si sa ma cazez la hotel, atras de mirajul capitalei.

Asa ca incerc sa scutesc curiosii naivi de experiente neplacute. Dupa cum se vede mai jos, Bulevardul Regina Elisabeta este in vesnica reabilitare. Se fac noi lucrari, se sapa noi gropi si santuri. Iar urmele vechilor lucrari de reabilitare se suprapun "fericit" peste alte lucrari de... reabilitare anterioare. Putem "admira" alte mizerii edilitare, cum ar cabluri aeriene, structuri hidoase de utilitate incerta, balti etc. Un haos sinistru realizat cu costuri uriase, cu pretul crizei perpetue!

Nu putem sa ii convingem pe nemernicii de la putere sa-si recunoasca propria ticalosie. Dar putem sa punem pe blog "realizarile" care le definesc incapacitatea de a face ceva bun si contraperformantele. Mai ales ca suntem in plina campanie electorala.

Singurul motiv pentru care as veni la vot ar fi sa existe pe buletin in dreptul fiecarui candidat o optiune de tipul "Nu vreau sa fie ales" sau "Nu ma reprezinta" sau "Nu are ce cauta acolo". Nu este normal ca procesul electoral sa fie o fatalitate, adica pana la urma un nemernic tot va ajunge sa-si faca de cap cu banii publici. Decat cu nemernici la putere, evident ca mai bine lipsa.